Nouă cluburi, între care și City și Trabzonspor, au ajuns la un acord cu UEFA în privința Fair-Play-ului Financiar

Redactor:
Leila Bolat
Nouă cluburi, între care și City și Trabzonspor, au ajuns la un acord cu UEFA în privința Fair-Play-ului Financiar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nouă cluburi, între care și Manchester City și Trabzonspor, grupări la care sunt legitimați Costel Pantilimon și Alexandru Bourceanu, au ajuns, vineri, la un acord cu UEFA în privința fair-play-ului financiar, acceptând mai multe condiții și sancțiuni financiare, informează uefa.com.

„Manchester City este de acord să plătească suma totală de 60 de milioane de euro, care va fi reținută din veniturile obținute din participarea în competițiile UEFA, începând din sezonul 2013/2014. Din această sumă de 60 de milioane de euro, suma de 40 de milioane de euro va fi reținută condiționat și va fi returnată grupării Manchester City dacă aceasta va pune în aplicare măsurile financiare și operaționale convenite împreună cu Camera de investigații a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA”, se arată în înțelegerea dintre Manchester City și UEFA.

Printre condițiile prevăzute în acord se numără și cea conform căreia gruparea engleză este supusă unei limitări a numărului de jucători participanți în competițiile UEFA. Pentru sezonul 2014/2015, Manchester City va putea înscrie cel mult 21 de jucători pe lista „A”. Dacă rezultatele bilanțului financiar anual vor fi corespunzătoare, Manchester City nu va mai avea numărul de jucători limitat la 21 în sezonul 2015/2016.

În ceea ce privește clubul Trabzonspor, acesta a acceptat să plătească suma de 200.000 de euro, care va fi reținută din veniturile obținute din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014.

Celelalte cluburi care au ajuns la înțelegeri cu UEFA sunt Bursaspor (Turcia), Anji Makhacikala (Rusia), FC Rubin Kazan (Rusia), FC Zenit Sankt Petersburg (Rusia), Galatasaray (Turcia), Paris Saint-Germain (Franța) și Levski Sofia (Bulgaria).

În cazul grupării Paris Saint-Germain, aceasta este supusă, la fel ca Manchester City, unei limitări a numărului de jucători participanți în cupele europene la 21 și unei sancțiuni de 60 de milioane de euro. Această sumă va fi reținută din veniturile obținute din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014. Și în acest caz din cele 60 de milioane de euro 40 de milioane sunt o sumă reținută condiționat și care ar putea fi returnată clubului, în cazul îndeplinirii măsurilor convenite.

Și Rubin Kazan și Anji Mahacikala vor avea limitat numărul de jucători de pe lista UEFA la 21. În plus, Rubin a acceptat să plătească 6 milioane de euro, sumă reținută din veniturile din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014 și din care jumătate este reținută condiționat și ar putea reveni la gruparea rusă. Anji Mahacikala a acceptat să plătească două milioane de euro, sumă reținută din veniturile din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014 și din care jumătate este reținută condiționat și ar putea reveni la gruparea din campionatul rus.

Clubul Zenit va avea numărul de jucători de pe lista „A” pentru cupele europene limitat la 22. De asemenea, gruparea a acceptat să plătească 12 milioane de euro, sumă reținută din veniturile din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014 și din care jumătate este reținută condiționat și ar putea reveni la gruparea rusă.

Galatasaray, Bursaspor și Levski Sofia au acceptat o sancțiune de 200.000 de euro, sumă care va fi reținută din veniturile obținute din participarea în cupele europene începând din sezonul 2013/2014.

Cele nouă cluburi vor fi monitorizate în continuare și în cazul în care nu vor îndeplini condițiile prevăzure în înțelegeri vor fi judecate de o comisie a CFCB.

UEFA anunțase la începutul lunii mai că nouă cluburi vor fi sancționate pentru încălcarea regulamentului de fair-play financiar, fără să nominalizeze atunci vreuna dintre grupări.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×